Magda Puskas si Vali Moldovan

Joia trecută am ajuns în clubul de pe Memorandumului 23 la o oră cam înaintată, întârzierea mea datorându-se unui somn prea lung ce mă prinsese în mrejele sale şi mă făcuse aproape să uit că-i musai să fac act de prezenţă în Autograf. Noroc cu gaşca şi cu telefonul mobil ce a reuşit să mă scoată din lumea viselor şi mă readucă la viaţă în jurul orelor 21. M-am îmbrăcat în grabă şi am sărit într-un taxi ce m-a lăsat la scară, adică în faţa celui mai fain beci cu folk din Cluj. Spre bucuria mea, spectacolul nu începuse încă, ba chiar am avut şi răgazul de saluta pe toată lumea, de a-mi comanda licoarea bahică obişnuită şi de a-mi trage sufletul preţ de câteva minute până când Ionuţ Mangu al nostru a apărut la microfon pentru a deschide seara.

Ionuţ ne-a cântat cu cele mai recente compoziţii ale sale, „Haşuri” şi „Nu ştiu ce am”, piese pe care noi am ajuns să le îndrăgim şi să le cunoaştem pe dinafară, cântece faine ce i-au adus lui Ionuţ şi un premiu important la Festivalul de Folk „Prima iubire” de la Reghin, ce a avut loc la începutul acestei luni. La finalul microrecitalului său, Ionuţ ne-a „înălţat” puţin „către stele”, după care i-a introdus în scenă pe cei doi invitaţi de onoare ai serii: Magda Puskas şi Vali Moldovan.

Cu veşnicul ei zâmbet tineresc şi ghiduş pe buze, Magda Puskas ne-a salutat şi ne-a promis o seară faină, cu piese cunoscute de toată lumea, din repertoriul ei, al lui Vali Moldovan, dar şi al altor artişti, o seară în care vom cânta şi ne vom simţi bine împreună, aşa cum trebuie să se întâmple într-o joie autografiană care se respectă. Ne-a mai povestit apoi câte ceva despre acest gen de muzică numit generic folk, care are însă o mulţime de influenţe din diverse zone muzicale şi cântarea a început cu „Om bun”, piesă cunoscută, îndrăgită şi cântată într-un glas de către toţi cei prezenţi.

În prima parte a recitalului, cei doi ne-am cântat piese precum „Cântec pentru artişti”, „Ulciorul” „Taina”, „20 de ani”, „O iubire mortală” , „Marea Irlandei”, „Baladă fulgerată de vânt” sau „Recolta mormintelor”. În sală atmosferă faină, public atât cât trebuie să fie ca să te simţi bine, cunoscător de versuri şi pus pe fapte mari, iar pe scenă o Magda plină de vioiciune şi bucurie de a cânta şi un Vali trăind, cu patima cunoscută, fiecare vers şi fiecare acord de chitară.

După o repriză destul de lungă de cântece, cei doi s-au retras pentru o scurtă pauză, iar locul de la microfon a fost luat de Adriana Andreica, pe care nu o mai ascultasem de ceva  vreme în Autograf. Adriana ne-a cântat “Romanţa frunzelor”, “Tic-tac” şi “Vulturul”, făcându-i apoi loc pe scenă altui “rara-avis” prin Autograf şi anume moroşanului Ducu Hotima.

Cu vocea lui inconfundabilă, Ducu ne-a oferit şi el câteva cântece de la el din Maramureş (“Cântă-mi ceteră”, “Supărare, supărare”, “Mamă inima mi-i arsă”), dar şi o porţie de Gil Ioniţă, cu “Sala de aşteptare”, piesă la care a fost ajutat şi de vocea Magdei Puskas, reîntoarsă pentru câteva clipe pe scenă.

După microrecitalul “ficiorului de moroşan”, ce ne-a mers ca uns la suflet, Magda Puskas şi Valentin Moldovan au revenit în faţa publicului pentru cea de-a doua repriză a recitalului lor. Cei doi au cântat de toate pentru toţi, unele mai vesele, altele mai triste, unele cunoscute de toată suflarea autografiană, altele mai rar auzite, dar primite cu drag şi aplauze, unele din repertoriul propriu, altele aparţinând altor artişti sau preluate din folclorul românesc. Voi aminti aici cântece precum “Trandafirul albastru”, “Carrickfergus”, “Galbenă gutuie”. “Ana lui Manole”, “Fata bătrână”, “Sărutul proscris”, “Mă luai, luai”, “Dor de Cluj”, “Tu, Ardeal” şi lista poate continua. La final de tot, pe scenă a urcat din nou Ducu Hotima care, alături de Vali Moldovan ne-a oferit încă o porţie de cântece din Maramu’, iar seara s-a încheiat, după două piese închinate Basarabiei şi Buovinei, cu „La Muşata armână”.

Rămasă singura pe baricade din întreaga mea gaşcă, cam obosită după ultimele peripluri şi aflată în plină sesiune, nu am părăsit beciul de pe Memo imediat ce s-a încheiat cântarea (aşa cum am văzut că au făcut o bună parte dintre cei prezenţi), ci am mai rămas preţ de o bere şi o vorbă în locul acesta ce mi-a părut parcă mai familiar şi mai „acasă” ca niciodată. Am râs şi am glumit cu oameni dragi şi ştiuţi deja de ceva vreme, dar am cunoscut şi persoane noi (două frumuseţi blonde, zâmbitoare şi pline de viaţă, aranjate şi îmbrăcate după ultima modă, ce m-au lăsat cu gura căscată când au început să-mi povestească despre copiii lor majori, cu licee terminate ) a căror prezenţă caldă şi prietenoasă mi-a luminat seara.

Am stat la taclale folkistice şi cu „tăticul” Autografului, Maco al nostru, ce ne face fel de fel de bucurii în fiecare joi. De la el am aflat că vi se pregătesc surprize de zile mari în viitorul apropiat. Prima dintre ele se va întâmpla joia viitoare când invitatul de onoare al Autografului e nimeni altul decât Ducu Bertzi. Dar lucrurile nu se vor opri aici, ci vor merge mai departe. Tot ce pot să vă spun, dragii mei, este că vă aşteaptă seri autografiene pe cinste şi surprize de soi! Rămâneţi aproape de noi şi de beciul de pe Memo pentru că, în curând le veţi afla!

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

…mai multe fotografii aici