Raul Cârstea şi Constantin Neculae la Joia de Folk

Ultima ediţie a Joiei de folk autografiene i-a avut ca invitaţi pe distinşii Raul Cârstea şi Constantin Neculae, doi  artişti care, într-un timp extrem de scurt, au reuşit să mă cucerească iremediabil. E adevarat, am descoperit muzica lor de foarte curând, şi asta graţie unui amic de-al meu îndrăgostit de muzica folk.

Despre cei doi domni v-am mai povestit aici, însă după noaptea albă autografiană mi-am dat seama că nimic nu se compară cu ascultarea / fredonarea LIVE a pieselor, care până atunci erau doar acorduri din online descoperite aici, aici şi aici.

Una din plăcerile mele cele mai mari e să primesc mai mult decât îmi prevestesc aşteptările. O astfel de plăcere mi-a fost dată de recitalul acestor doi oameni minunaţi, care ne-au adus atât de multă poezie, cântată cu foarte mult feeling şi rafinament.

Am descoperit o sound matur şi extrem de armonios. A fost o adevărată desfătare să ascult de-ndeaproape nişte cântece care mi-au devenit foarte dragi, repet, într-un timp destul de scurt. Ceea ce m-a sedus a fost, fără îndoială, sinceritatea frapantă a mesajului fiecărei piese, armonizat atât de bine cu melodicitatea cele două chitare, care pur şi simplu m-au vrăjit.

Seara a curs pe nesimţite, parcurgând piesă dupa piesă cu o emoţie nu foarte des trezită-ntratât de uşor. Generozitatea celor doi a fost extrem de mare şi ne-au încântat cu 20 de piese, una mai frumoasă ca alta:

Zi de logodnă, Acolo unde cred că eşti, Cai în genunchi, Răvăşit sentimental, Delta lunară, Însemne albe, Portret ceţos, Cântec în ploaie – preferata mea , Zădărnicie, Salzburg, Amintire, Singurătate, Pereche în întuneric, Vis pe arme, Viziune, Regăsire, Cântecul îngerului bufon, Azilul de bătrâni, Triptic banal şi Ca un fum de ţigară, sufletul.

Între cele două “reprize” de cântat, timp în care cei doi şi-au tras un pic sufletul, ne-au ţinut companie gazda serii, inconfundabilul Emeric Imre, acompaniat de vocea minunată a Magdei Puşkaş şi de Mishu Călian alături de Tudor Bădescu.

Ce-a de-a doua parte a serii ne-a adus noi şi noi surprize, provocându-ne simţirile într-un mod atât de simplu şi parcă spunând iubiţi, nu vă grăbiţi, degustaţi această clipă şi nu vă sfiiţi să simţiţi.

În încheierea unei seri minunate, Emeric Imre ne-a mai servit o porţie din piesele sale, printre care, una foarte dragă mie, Război.

Am surprins pentru voi câteva clipe din această noapte albă:

[View with PicLens]

mai multe fotografii gasiti aici.