Piesa asta mă amuză foarte pentru că imi aminteşte de Giorgio, un prieten invizibil de demult pe care îl împrumutasem de la Teatrul Naţional din Cluj, “copilotul” unuia din “nebunii” din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Îmi amintesc cu drag că el ne însoţea peste tot, la piesele de teatru, la vinul fiert cu scorţişoară de după şi apoi în drumul spre casă.

Sunt foarte buni prietenii invizibili, pentru că fac tot ce vrei tu fără să se împotrivească dar e adevărat că atunci când dispar e cât se poate de clar că nu o să-i mai găseşti niciodată.

Oricum ne-am amintit cu mare drag de el datorită Alinei Manole despre care nu pot să zic decât că ne-a cucerit de tot cu a ei Lună Pătrată.