“Atâta vreme cât va exista dragostea de poezie, va exista şi folkul”

(Constantin Neculae)

Joia de Folk din această saptămână îi are ca invitaţi pe Raul Cârstea şi Constantin Neculae (cunoscuţi ca şi grupul Andante). Când cei doi s-au cunoscut în 1988 la un festival  studenţesc, Raul cânta folk, iar Lae făcea parte dintr-o trupă rock. Făcându-i cunoscută afinitatea mea pentru trupa timişoreană Abra, Lae îşi aminteşte zâmbind că la acel festival ei concurau tocmai cu Abra, care atunci a câştigat locul I.

După acel spectacol din 1988, Raul, care făcuse parte din Cenaclul Flacăra între 1982 -- 1985, l-a abordat pe Lae şi i-a propus să cânte împreună. Acesta din urmă îşi aminteste că, deşi neavând foarte multe în comun cu folkul, i-a plăcut ce-a ieşit atunci când au “luat amândoi chitarele în braţe”.

Întrebat de felul în care cei doi işi scriu piesele, Lae a spus “că toate piesele sunt compuse de Raul. Împreună le rearanjăm pentru două chitare”. Prima lor piesă împreună a fost Cai în genunchi, pe versurile Constanţei Buzea. Surprinzător, piesele celor doi nu apar pe niciun disc, excepţie făcând Ca un fum de ţigară, sufletul, pe versurile lui A. Păunescu şi care se regăseşte pe unul din discurile Cenaclului Flacăra, cu acelaşi nume.

Lae a declarat cu amabilitate pentru FolkBlog că au în pregătire un album, intitulat Delta Lunară, material ce va conţine 17 piese, dintre care o parte sunt cântece mai vechi, remasterizate, iar altele sunt compoziţii noi.

Titlul albumului, spune Lae, descrie “ceea ce gândim noi despre muzica noastră: delta este mediul cu numărul cel mai mare de forme de viaţă de pe planetă, reprezintă simbolul abundenţei de viaţă şi de trăiri, iar asocierea cu luna -- loc total neprielnic vieţii -- se aseamănă cu locul muzicii folk în lumea pe care o trăim: abundenţa de trăiri şi sentimente într-o lume aridă, rece, care pune din ce în ce mai mult accent pe interes şi material”. Lae a ţinut să menţioneze că metafora nu le aparţine, ci vine de la titlul unei piese de pe acest album, scrisă pe versurile lui A. Păunescu.

Într-un stil uşor iscoditor, l-am întrebat apoi pe Lae dacă o chitară electrică, de exemplu, nu distorsionează stilul muzical în cauză, împingându-l în afara formulei clasice, un om şi-o chitară. Dorinţa mea a fost să aflu dacă, din perspectiva unor muzicieni cu o bogată experienţă muzicală, folkul de azi îşi pierde din vigoarea mesajului, făcând loc unor noi instrumente şi efecte, distrăgând poate astfel atenţia de la poezia în sine.

Am pus această întrebare în condiţiile în care concertele folk devin din ce în ce mai dese, apar nume noi precum Alina Manole sau Ovidiu Scridon (ca să mă refer acum strict la două abordări diferite ale genului), iar generaţia tânără devine tot mai avidă de mesajul propus de muzica folk.

Lae a fost de părere că toate aceste îmbogăţiri “ţin de formă şi de felul în care fiecare artist alege să-şi îmbrace mesajul (vezi Emeric Set), dar esenţa constă în mesaj, în ceea ce ai de transmis. Folkul nu exista dacă nu exista poezie. Forma de exprimare era primară: un om şi o chitară. Unii au senzaţia că evoluează dacă se exprimă mai complex, în ceea ce priveşte sunetul. Problema e dacă mai transmit ceva. Atâta vreme cât va exista dragostea de poezie, va exista şi folkul”

La spusele mele legate de faptul că generaţia noastră -- cel puţin -- nu mai are nevoie de atâtea tristeţuri, de stări de angoasă exprimate liric, Lae a răspuns că tristeţea nu e o boală, ci o stare pe care o exprimi, la fel cum exprimi bucuria sau dragostea.

Parca citindu-mi gândul, a ţinut să precizeze că “muzica noastră nu e tristă, este de dragoste. Cântăm numai poeţi, Nichita Stănescu, Constanţa Buzea, Nicolae Mocanu, Negoiţă Irimie, Ion Minulescu, Corneliu Antoniu, Adrian Păunescu ş.a.m.d.”.

Un astfel de exemplu este Cântec în ploaie, pe versurile poetului clujean Negoiţă Irimie, urmat de o recomandare literară din partea lui Lae: cartea Strada cu un singur număr, de acelaşi autor.

Şi ca să vă mai fac un pic poftă de această Joie de folk, Lae ne-a dezvăluit o surpriză: îl vom avea printre noi ca invitat şi pe poetul Nicolae Mocanu, pe ale cărui versuri cei doi au compus piesa Zădărnicie. Şi dacă vom fi cuminţi, poate vom avea parte şi de un moment recitativ.

Aşadar, dragilor şi dragelor, vă aşteptăm cu mic, cu mare, la o nouă Joie de Folk, cu muzică şi poezie, în acelaşi beci roşu de pe Memo 23.

]