Din seria nopţi albe autografiene – Spiriduşi în beciul de pe Memo
DINU OLARASU
După îndelungi negocieri, schimbări de planuri şi multe alte clipe de extaz folkistic, ne-am adunat în jur de 9 trecute fix în beciul roşu de pe Memo 23, pregătiţi pentru ce-avea să fie o seară pe cinste în compania lui Dinu Olăraşu. După bunul obicei, ne-am petrecut orele de dinaintea cântării reascultând din piesele spiriduşului folkului mioritic, tocmai pentru a face trecerea către tărâmul magic de pe Memo cât mai uşoară.
Odată instalaţi şi răsfiraţi pe la mesele pline cu licori care mai de care, ne-am reînceput vânzoleala şi gălăgia specifice cercului nostru folkbloghistic. Spre marea mea bucurie, pe lângă toţi cei de-ai casei, am avut alături şi alţi oameni dragi veniţi un pic mai de departe şi care au ales să petreacă la Cluj o frumoasă joie de folk, ajunsă deja cunoscută în mai toată ţara.
Nu mică ne-a fost mirarea când, dintr-o dată, am auzit răzbătând din boxe o suită de acorduri celebre ale anilor ‘80, nemaiauzite în momentele prevestitoare concertelor de joi seara. Am primit surpriza cu mare încântare (şi c-o uşoară nedumerire-n priviri…) pentru ca, după ce toţi cei care trebuiau să fie prezenţi au ajuns în sfârşit, să se treacă la… cântat.
Joia de folk a fost deschisă de jovialul Ionuţ Mangu care ne-a cântat două piese, dintre care una a fost Haşuri, ultima sa creaţie muzicală, fiind urmat de nimeni altul decât M.I.S.H.U., un cetăţean extrem de talentat şi inspirat, care pe lângă faptul că ne încântă mereu cu piese precum Mitel, Viteza sângelui meu, Scrum sau A-ntarziat (ultimul său hit mişelesc 
, ne serveşte de fiecare dată o mare porţie de bună dispoziţie.
Într-un ropot de aplauze, a intrat în sfârşit în scenă spiriduşul Dinu Olăraşu. În stilul său caracteristic, împletind doze bune de umor (uneori negru la culme) cu spicuiri din gândiri abstracte şi clipe emoţionante, artistul şi-a început recitalul fredonând “Poate sunt cam alandala, Poate sunt împrăştiat, Dar nu am intenţii rele, Sunt cel mai fain băiat!”. La auzul corului degustătorilor de folk care fredonau vers după vers, Dolăraşu (fără conotaţii cu bancnotele verzi…) a spus cu drag: “Îngerii cântă cu mine!”
Olăraşu a fost extrem de darnic în momente haioase şi după povestirea unei întâmplări de pe drumul său cu trenul, ne-a amăgit c-o Ploaie nebună, care a spus că vine şi nu mai vine…
Danke schön, aplauze, fluierături şi iar aplauze.
A urmat un subtil îndemn la iubit şi scris de poezii cu verbul “a fi”, iar apoi acompaniat de Emeric Imre, ne-a (re)amintit că n-avem nevoie de foarte multe ca să fim fericiţi şi că lumea asta-i făcută din atât de puţin: o mână de prieteni în asfinţit. Au urmat apoi câteva piese cântate împreună cu Imi, printre care o piesă “de criză” al cărui titlu-mi scapă, Arată-mi faţa ta adevărată, Bucureşti şi Zece ani.
În timpul pauzei “publicitare”, Emeric Imre s-a reinstalat în pole position, spre deliciul tuturor şi ne-a servit câteva din piesele sale, neîncepând însă fără să ne-mpărtăşească o cugetare străveche privind… pofta-n cui: se zice că femeile tinere-şi pun pofta-n cui, pe când femeile adevărate-şi pun cuiu-n pofta… 
. Că tot veni vorba de pofte, la cererea insistentă a publicului, Imi ne-a cântat şi Oraţie de nuntă, atât de dragă tuturor.
Florin Toloargă, un alt personaj extrem de îndrăgit de toţi cei care frecventează joile de folk autografiene, împreună cu M.I.S.H.U., ne-au readus un pic la realitate cu Zoologica, veritabilă satiră a zilelor noastre. A urmat apoi Stele-n cer, cu un refren la fel de răsunător: Nu e păcat ca să se lepede / Clipa cea repede ce ni s-a dat…
Odată ce pauza “publicitară” a luat sfârşit, Dinu Olăraşu şi-a reluat locul fruntaş în “autogara” noastră mică şi ne-a luat subtil cu… Targa. Au urmat apoi Ea nu mă lasă, Camera cealaltă, Ochiul dracului, Cutia de scrisori, Azi, Încă 2000 de ani şi Naşpa.
Din nou împreună cu Imi, visătorul Olăraşu ne-a mai cântat câteva piese: Sună-mă noaptea, N-ai nevoie de foarte multe, urmate de salutul “Ne vedem la Sighişoara!”.
Şi cum nu se putea despărţi de noi cu una, cu două, spiriduşul ne-a mai transmis şi un veritabil Folk you, urmat de un final de concert memorabil, în care întreaga audienţă a cântat într-un glas Om bun deschide-ne poarta, dă-ne o coajă şi nu ne goni, în schimb îţi vom alunga tristeţea cu vesele cântece şi ghiduşii.
Într-un cuvânt, a fost o seară de folk excepţională, cu oameni mulţi şi frumoşi, care au ştiut din nou să aleagă Autograful din Cluj şi muzica de suflet.
GALERIE FOTO:
… mai multe fotografii aici şi aici şi aici
