Folk la “Zilele Tineretului” Cugir
Victor Socaciu*, Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Daniel Avram şi Vasile Şeicaru vor cânta în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului “Zilele Tineretului” Cugir
După cum vă spuneam şi într-un articol puţin mai vechi, începutul lunii mai se arată a fi unul bogat în evenimente folkistice de toate felurile şi de toate culorile. Un festival la Reghin şi unul la Arad, cântări cu ocazia mini-vacanţei de 1 mai prin Vama Veche şi fel de fel de concerte prin baruri, cluburi sau în aer liber prin mai toate oraşele importante ale ţării, evenimente cu care vă ţinem la curent în pagina de Concerte Folk a site-ului nostru.
Şi că tot vorbeam de mult aşteptatul mini-concediu de 1 mai, m-am gândit să vă dau şi o sugestie despre cum aţi putea petrece două-trei zile de primăvară, însorite sper eu, undeva la aer curat, într-un loc frumos în care pe lângă iarbă verde, grătare şi mititei, să aveţi parte şi de muzică bună.
Dacă oraşul în care locuiţi este relativ apropiat de litoralul Mării Negre, atunci cu siguranţă cea mai bună alegere e să daţi o fugă până la mare, unde cu siguranţă veţi avea parte de toate cele de care povesteam mai sus.
Dacă locuiţi mai spre nordul ţării (mai exact în judeţul Alba sau într-o zonă învecinată), atunci noi spunem că puteţi da o fugă până la Cugir (Alba), un orăşel aşezat într-o frumoasă zonă geografică şi în care se vor desfăşura, sâmbătă şi duminică, Zilele Tineretului, festival ce va avea o importantă latură folk.
Anul trecut festivalul i-a avut cap de afiş pe Ducu Bertzi şi Mircea Baniciu şi a fost, v-o spun din proprie experienţă, o escapadă frumoasă pentru gaşca noastră, una dintre cele mai faine amintiri din periplurile noastre folkistice. Şi asta atât datorită cântărilor de pe scenă, cât şi cadrului natural deosebit în care are loc festivalul, Cabana Mistreţul, un frumos colţ de natură de pe malul Râului Mare.
Cea de-a doua ediţie a festivalului are loc aşadar anul acesta pe 2 şi 3 mai, în aceeaşi locaţie frumoasă şi va avea un program mai complex decât anul trecut. Veţi avea astfel ocazia să-i ascultaţi pe Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Daniel Avram şi Vasile Şeicaru, alături de care, pe scenă vor urca şi artişti debutanţi din partea locului.
Iată, aşadar, programul complet al festivalului:
02.05.2009
- ora 19.00 – dans, PRO DANCE STUDIO şi PANTERELE NEGRE
- ora 19.45 – muzică folk – ANDREI ŞI GEORGIANA
- ora 20.00 – recital VICTOR SOCACIU
- ora 21.00 – recital MIRCEA VINTILĂ
- ora 22.00 – 23.00 – discotecă în aer liber: invitaţi BLACK & WHITE şi ALEX VASIU (DJ Set)
03.05.2009
- ora 14.00 – recital EUGEN MIHĂILĂ
- ora 18.00 – GRUPUL DE CHITARĂ de la Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir
- ora 19.00 – recital DANIEL AVRAM
- ora 20.00 – recital ZOIA ALECU
- ora 21.00 – recital VASILE ŞEICARU
- ora 22.00 – 23.00 – discotecă în aer liber
*NOTĂ: Conform organizatorilor, recitalul Tatianei Stepa, prezentat pe afişul postat şi de noi mai sus, a fost înlocuit, din motive obiective, cu un recital Victor Socaciu.
Nu sunt comentarii
Trimite un comentariu »






[...] împrietenit cu doi oameni faini veniţi tocmai de la Târgovişte pentru că citiseră pe FolkBlog articolul despre acest eveniment, şi în cele din urmă, târziu în noapte, am căzut într-un somn [...]