Îmi aduc cu mare drag aminte de momentul în care am auzit pentru prima oară piesa “Nebun de alb” la Radio 3 Net… M-au cuprins remuşcarea, tristeţea, fericirea, dorul iremediabil de iubire şi fără doar şi poate, nu ştiam că acest cântec a trecut prin mâinile şi poate puţin prin gândurile lui Moţu Pittiş.

Mi-e atât de uşor să-mi imaginez un nebun de alb doar al meu, care va veni într-o oarecare zi să mă-mbete cu apa din izvorul nemuririi. Vreau o lume doar a mea, în care trenurile sunt doar niste idei perplexe care să ma întoarcă spre mine însămi şi să mă oprească într-un punct din care să văd lumea aşa cum e ea: simplă, frumoasă şi totuşi atât de plină de sensuri şi obsedante priviri, care inevitabil devin… tămăduitoare.

Bună dimineaţa tuturor şi mult noroc în dragoste!