De când primăvara a început să se facă simţită  pe meleagurile noastre, m-a apucat  o poftă grozavă de pornit pe coclauri, în căutare de cântări de soi cu trubaduri pe măsură. Dar cum nu părea să se arate nimic la orizont în viitorul apropiat, mă resemnasem cu ideea că până după sărbătorile de Paşte nu vom avea parte de niciun periplu de felul acesta. Aşa că, după o joi de folk marca Autograf, o porţie de dat din plete la un concert cu trupa “Byron” în Irish Music Pub în seara de vineri şi o şedinţă folkbloghistă în care am pus ţara la cale sâmbătă seara, mă aşteptam la o duminică liniştită, petrecută tot în draga mea urbe natală. Lucrurile au luat însă o altă întorsătură şi planurile ni s-au dat peste cap sâmbătă noaptea când, dintr-o sursă cum nu se poate mai sigură, am aflat cu bucurie că duminică seara Mircea Bodolan urma să cânte într-un club din Alba-Iulia. Şi cum Cetatea Marii Uniri se află la o aruncătură de băţ de noi, iar de o cântare cu domul Bodolan ne era chiar foarte dor, am hotărât ad-hoc ca o parte din echipă să o pornească a doua zi spre Alba-Iulia.

După îndelungi consfătuiri telefonice cu toată gaşca şi câteva săpături în căutare de informaţii legate de clubul cu pricina, am pornit la drum duminică după-amiaza, o mică gaşcă de nebuni (adică trei fete cucuiete plus un făt logofăt), cu mirajul nostru la volan, o lună pătrată în difuzoare şi zâmbete largi pe feţele noastre de oameni maturi ce nu vor nici în ruptul capului să înţeleagă că ar cam fi cazul să se maturizeze şi ei ca tot omu’ cu scaun la cap.

Drumul spre Alba era însorit, vesel, verde şi mult mai prietenos faţă de ultima dată când ne-a primit (învăluit într-o ceaţă deasă şi duşmănoasă ce nu ne lăsa să vedem la o aruncătură de băţ), iar noi cântam veseli nevoie mare, acoperind muzichiile din difuzoare cu glasurile noastre, bătând ritmul în sticle de Cola sau badoage de energizante folosite pe post de scrumiere. Am început, după cum vă sugeram mai sus, cu proaspăta „Lună pătrată” a Alinei Manole şi am continuat cu Vali Sterian până când am coborât din maşină încă fredonând „Antirăzboinica”.

Nu am uitat însă pentru ce veniserăm, aşa că ne-am început şi „repetiţiile”, adică ne-am pus pe fredonat, (fals bineînţeles, dar cu mult patos şi încăpăţânare), mai întâi „Dragă lasă-mă să dorm”, mai apoi „Cântecul Ofeliei” şi „Mătrăguna”,  în timp ce ne plimbam pe străzile oraşului ce ne părea tuturor atât de familiar şi ne dădea un confortabil sentiment de „acasă”.  În toamnă, cu ocazia Festivalul de Folk “Ziua de Mâine”, avusesem parte în oraşul acesta de trei zile frumoase, cu multă multă muzică, oameni faini şi prieteni dragi, zile a căror amintire a rămas atât de clar întipărită în mintea fiecăruia dintre noi.

Am găsit destul de uşor Session Pub-ul, locul în care urma să aibă loc concertul şi nu mică ne-a fost bucuria când am văzut, la intrare, afişe cu numele ce urmau să cânte acolo în luna aprilie. Deschis de puţin timp, Session Pub-ul se pare că îşi propune să fie un adevărat loc cu folk, pentru că alături de afişul cu Mircea Bodolan am văzut şi altele cu nume la fel de dragi nouă, precum Emeric Imre (16 aprilie), Mircea Vintilă (23 aprilie) şi Adrian Ivaniţchi (30 aprilie). „Nu am nimerit rău deloc!” ne-am spus văzând cum stau lucrurile şi bucurându-ne ca nişte copii ce au găsit un nou loc de joacă taman pe gustul lor.

Cu gândul la publicul numeros şi frumos de la festivalul din toamnă, am intrat în fostul pasaj devenit loc de adunat la un pahar, o vorbă şi o cântare, cu zâmbetul pe buze şi gândindu-mă, aşa cum îmi stă în obicei înainte de fiece cântare, la piesa pe care mi-aş dori cel mai mult şi mai mult să mi-o cânte cel ce urma să urce pe scenă. Am hotărât repede că-i musai să aud „Mătrăguna” şi „Fata din vis” ca altfel mă supăr, îmi iau jucăriile şi plec . Clubul pustiu, mesele fără cartonaşul cu „Rezervat” pe ele nu m-au speriat. Nu ar fi fost primul concert la care publicul vine abia în ultimul moment. Ne-am aşezat la masa cea mai apropiată de scenă, am comandat licoarea bahică de rigoare şi sucul pentru şoferiţa noastră şi ne-am aşternut la taclale. Timpul trecea dar, din nefericire, iubitorii de folk din Alba -Iulia pe care îi aştepam să ocupe mesele pub-ului nu s-au prea înghesuit la poartă. Cei prezenţi acolo păream mai degrabă o mână de prieteni adunaţi la o petrecere cu circuit închis, decât publicul propriu-zis al unei cântări de club. Ne-am cam întristat puţin văzând cum stau lucrurile, dar ne-am spus că e duminica Floriilor, oamenii or fi ocupaţi cu ale lor, clubul nu e prea cunoscut în oraş şi poate că nici nu se promovează foarte bine, dar în definitiv noi, cei prezenţi, eram cu toţii pregătiţi să primim aşa cum se cuvine ceea ce urma să ni se ofere.

Prin urmare, l-am primit pe Mircea Bodolan cu aplauze furtunoase şi zâmbetul pe chip, ne-am instalat confortabil şi am început să fredonăm alături de el versurile unor piese dragi precum „Dragostea păsării”, „Dor de drum”, „Dragă, lasă-mă să dorm”, „Mărie”, „Poveste de iarnă”, „Balada amurgitului”, „Balada lui Pan” şi alte minunăţii de felul acesta. Am avut parte şi de „Fata din vis”, iar când artistul ne-a anunţat, cu binecunoscutul său simţ al umorului, că „urmează o piesă cu nume de plantă”, mi-a venit să sar în sus de bucurie, ştiind că este vorba chiar de „acea  plantă cunoscută de cea mai mare parte dintre specialişti ca fiind medicinală, niciodată cultivată în scopul de a ne oferi nouă lapte, brânză, carne, benzină, ouă”, pe numele ei de scenă „Mătrăguna”. Nu a lipsit din repertoriu nici „Înţelegere”, cunoscuta piesă a unui alt Mircea din cei trei pe care i-a dat folkul românesc (despre Baniciu e vorba dacă încă nu v-aţi prins). Recitalul s-a încheiat cu „Cântecul bufonului”, iar noi ne-am ridicat în picioare aşa cum facem ori de câte ori auzim un cântec ce ne aminteşte atât de mult de cel datorită căruia suntem aşa cum suntem, ascultăm muzica pe care o ascultăm şi încercăm să facem cât mai bine treaba asta frumoasă de pe Folkblog.

După Mircea Bodolan pe scenă a mai urcat şi Hans Knall, pe care îl remarcasem în sală încă de cum am intrat, iar mai târziu ne-a cântat şi patronul localului, Neluţu Susan, un om fain, primitor şi iubitor de muzici alese.

Seara a continuat într-o companie de soi, la o masă mare la care ne-am adunat aproape toţi cei care am făcut parte din publicul serii, alături de artişti şi de patron, am povestit cu oameni buni şi calzi, am râs, am ciocnit câte un pahar, iar la insistenţele celor de la masă, Mircea Bodolan a mai urcat o dată pe scenă pentru a ne cânta „Rănitul dintre linii”. Aşa că, de data asta, chiar nu mai aveam ce să-i reproşez, mi-a cântat toate cântecele preferate .

Nu am mai zăbovit mult, pentru că ora era deja târzie, iar la Cluj ne aştepta o nouă săptămână de muncă şi de patimi. Aşa că pe la miezul nopţii şi jumătate trecute fix am pornit spre urbea noastră de sub Feleac, de data asta doar fetele cucuiete, căci fătul logofăt a luat-o spre Sibiul său.

Cum şoferiţa noastră era cam obosită, am fost desemnată să fac pe copilotul, nu de alta, dar se ştie că atunci când încep să vorbesc nu mai tac, lucru cât se poate de enervant, dar atât de util atunci când soferul mai că nu îţi cântă la volan „Lasă-mă că vreau să dorm” . Prin urmare, am trăncănit verzi şi uscate până când am ajuns întregi şi nevătămate la Cluj.

A fost nevoie să recuperez orele de odihnă pierdute până când să mă pot aşeza în faţa tastaturii pentru a aşterne rândurile de faţă. Recunosc că mi-a fost şi greu să mă adun şi să încerc să trec peste faptul că publicul a fost atât de mic ca număr.

Trebuie să recunosc că mie mi-au prins bine liniştea şi pacea din jur, la starea de oboseală în care mă aflam, o sală în care lumea să se calce în picioare m-ar fi deranjat poate şi nici nu m-ar fi ajutat să mă relaxez şi să mă simt atât de bine precum m-am simţit. Cu toate astea, am rămas cu un gust amar, spunându-mi că nu e corect că se întâmplă lucruri de felul acesta în lume, nu e corect faţă de artişti şi nu e corect faţă de oamenii care încearcă să organizeze astfel de evenimente. Sper totuşi că a fost doar o seară cu ghinion şi că Session Pub-ul va avea pe viitor mesele pline la serile de folk.

Mai vreau să vă spun că pentru mine personal cântarea asta, chiar dacă a fost cam scurtă pentru gusturile mele şi pe nedrept petrecută în faţa unei mâini de oameni, a avut un efect cum nu se poate mai benefic. Muzica lui Mircea Bodolan are darul acela de a mă linişti, de a mă ajuta să mă împac într-un mod firesc cu viaţa, cu moartea şi cu toate cele ce se petrec în lume. Şi nimic nu mă putea ajuta mai mult să trec peste astenia de primăvară şi peste toate furtunile ce începuseră să mă abată din drum în ultima perioadă decât o gură de aer proaspăt oferită de o cântare marca Mircea Bodolan. Ştiu că sunt subiectivă, dar mai ştiu şi că mulţi dintre voi, cei care nu aţi fost acolo (vorbesc în primul rând pentru cei din Alba-Iulia), aţi fi avut nevoie de un „medicament” de felul acesta şi e mare păcat că nu aţi venit să vi-l luaţi.

GALERIE FOTO:

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

… mai multe fotografii aici şi aici

UPDATE:

Filmări de la concertul Mircea Bodolan din Session Pub Alba-Iulia găsiţi aici.

Şi iată şi cântecul cu nume de de plantă: