Nu ştiu cum e la voi, dar deasupra mândrei Capitale nori cenuşii se încăpăţânează de câteva zile să ne acopere soarele. Dimineţile astea mohorâte mă fac să mă cufund în visare şi să mă transform într-o melancolică incurabilă. Îmi amintesc, astfel, de momentele frumoase din copilărie sau adolescenţă şi de cât de fericită reuşeam atunci să fiu fără a mă gândi prea mult. Între timp, poate că am mai crescut şi-am mai învăţat câte ceva, devenind din ce în ce mai greu să mă încred în tot ce-i strălucitor sub soare.

Pe aşa o vreme parcă nici nu-mi vine să ies din casă, aşa că cel mai bun leac e o carte şi multă muzică bună. Călătorind prin bătrânul Winamp în căutarea unor muzici rătăcite, mi-am amintit de o melodie tare frumoasă, pe care vă invit cu drag s-o ascultaţi. În speranţa că nu v-am făcut sa vă scufundaţi în butoiul cu melancolie, vă las alături de Adrian Ivaniţchi şi Amintirea Paradisului.