Bună dimineaţa, stimaţi concetăţeni, locuitori ai acestor minunate melaguri mioritice în care orice e posibil şi unde nu ai cum să te plictiseşti vreodată, pentru că mereu se întâmplă ceva imprevizibil şi atât de absurd, încât nu ai cum să nu te tăvăleşti pe jos de râs. Nu de alta, dar ştim cu toţii că  specialitatea noastră numărul unu e „hazul de necaz” şi adevărul e că dacă nu ar fi aşa, nu ştiu dacă am rezista atât de bine pe acest superb „picior de plai” românesc.

Aş spune mai multe, dar parcă luni dimineaţa nu prea am inspiraţiune şi în plus, ştiţi cu toţii ce fel de patrie avem, de ne apucă râsu-plânsu când ne gândim la ea cu un sentiment amestecat de drag şi scârbă, că nici noi nu mai putem înţelege nimic din simţămintele pe care le nutrim pentru ea.

Prin urmare, doamnelor şi domnilor, eu nu vă mai zic nimic, ci îl las pe Daniel Iancu să vă spună ce înseamnă patria asta a noastră, aşa cum se pricepe el mai bine, adică pe un ton ironic-amar, râzând ca să nu plângă şi preschimbând revolta în satiră: