Iubirea nu-i o trebuşoară chiar atât de simplă cum ar putea  să pară ea la prima vedere. Ar fi bine ca lucrurile să fie mai puţin complicate, ar fi bine să ajungă un simplu „te iubesc” rostit cu voce tare, un „şi eu te iubesc” venit în întâmpinare pe nerăsuflate, un sărut prelung şi o îmbrăţişare caldă şi apoi să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi ca în poveşti.

Suntem însă oameni şi suntem complicaţi, fiecare din noi vede lucrurile în felul său, fiecare are nevoie să i se arate că este iubit într-un anume fel. Nu este de ajuns aşadar să-i juri celui de lângă tine dragoste eternă ci trebuie să şi înveţi cum să îl iubeşti. Iar acesta nu este un lucru tocmai uşor şi de multe ori de aici începe ruptura. Când ne dăm seama de greşeala făcută, de cele mai multe ori pare prea târziu pentru ca lucrurile să mai poată fi reparate. Şi totuşi dacă simţim că suntem pregătiţi să mai încercăm să o luăm o dată de la capăt, eu cred că e bine să ne cerem iertare şi dreptul la o adoua şansă. Dar asta numai şi numai dacă suntem siguri că de data aceasta vom ştii cum să facem ca să fie bine, doar dacă ştim sigur că persoana aceea este cea care trebuie să fie şi că noi suntem capabili să învăţăm să o iubim aşa cum are ea nevoie.

Acum gata cu romantismele şi patetismele! Nu prea ştiu cât de bine am reuşit să mă fac înţeleasă cu ceea ce v-am spus mai sus. De aceea, ca să o parafrazez pe cea a căreri piesă am sa v-o propun astăzi spre ascultare, vă voi mai spune doar atât: iertaţi-mă dacă am greşit cu cele spuse mai sus, dar daţi-i o şansă Mariei Gheorgiu să vă explice ea exact cum stau lucruile. Vă asigur că merită să o ascultaţi!

O zi plină cu iubire şi soare, vă dorim!