Mircea Baniciu

Pentru că o zi de luni n-avea cum să mă sperie şi niciodată nu-s destule concertele, mi-am început săptămâna cum nu se putea mai frumos şi anume cu o cântare a corifeului Mircea Baniciu împreună cu Vlady Cnejevici, într-unul dintre cluburile Capitalei ce organizează seri de folk în fiecare luni.

Am ajuns în clubul “Expirat” putin înainte de ora 22.00, ora la care teoretic trebuia să înceapă concertul. La intrare m-a întâmpinat o domnişoară pe care am întrebat-o frumos dacă biletul are acelaşi preţ şi pentru studenti, dar ea mi-a răspuns de-a dreptul deranjată: “Baniciu-i acelaşi pentru toţi!” şi-n gândul meu zic “Just! Dar am o vagă impresie că nici nu ştii despre cine vorbeşti!” .

Am intrat şi din pacate, locurile din faţă erau deja ocupate, aşa că m-am aşezat cuminţică undeva mai în spate, încercând să văd câte ceva. Spre uimirea mea, faţă de concertul de la “Preoteasa”, unde n-aveai loc să arunci un ac, în club erau puţin peste 40 de oameni. În deschiderea concertului a cântat “Supa”, care, din câte am înţeles, este un obişnuit al serilor de luni şi mai ales de folk din “Expirat”. Acesta a cântat doar două piese, dintre care una, “Luna în cascade”, e apropiata sufletului meu, pentru că-mi amintesc mereu de nopţile de pe munte, unde, zgribuliţi şi morţi de oboseală, stăteam să ascultăm chitările şi mai tot timpul piesa asta răsuna de pe la vreun cântăreţ.

Baniciu a intrat foarte vesel şi pus pe şotii pe scenă, e adevărat, cu o întârziere de o oră, pentru care l-am iertat, că doar ştiţi cum e vorba, “Bun, rău…e-al nostru” . Jumătatea de vest a “Păsării Colibri” şi-a început concertul cu binecunoscuta melodie “Tristeţi provinciale”, pe care puţinii spectatori au cântat-o într-un suflet. Prima parte a concertului a continuat cu “Întoarcerea la Orient”, “Eşarfă în dar”, “Dealul cu dor”, “Amintiri” şi spre marea mea fericire, “La-nceput de drum”, piesă ce mi-este foarte dragă şi chiar am sperat să existe-n playlist-ul serii, cu toate că am auzit-o foarte rar cântată în concerte.

La-nceputul concertului eram ceva mai curioasă, cum sunt eu de fel şi mă tot uitam în jur, sperând să găsesc feţe mai prietenoase cu care să mă bucur de aşa seară frumoasă. În timp ce-mi tot plângeam de milă că n-o să prea am cu cine să cânt şi să mă destind în voie, am observat nişte mândri mioritici, bine aghezmuiţi (a se citi beţi , care poate ar fi avut vreo treabă cu concertul dacă la momentul începerii şi mai apoi pe tot parcursul lui, n-ar fi zbierat încontinuu “Vampiru !!!!”,  care dealtfel e un tip ce cânta folk foarte fain şi pe care, dacă nu mă înşel, îl puteţi asculta în fiecare luni în “Fire Club”. În ciuda faptului că oamenii cu pricina se tot plimbau prin faţa scenei ca pe bulevard, făcându-mă să mă ridic pe vârfuri mereu ca să-i vad pe dragii noştri muzicieni, în scurt timp am început să mă simt bine, sa cânt şi să gesticulez în voie, spre bucuria mea şi probabil disperarea celor din jur .

După cum era de aşteptat, cei doi ne-au delectat cu multe piese din repertoriul lui Baniciu, apărute atât pe albume solo, cât şi împreună cu “Pasărea Colibri”, cum ar fi “Pisica neagră”, “Frunza”, “Scrisoare de bun rămas”, “Vara la ţară”, dar şi piese marca “Phoenix”, precum “Vremuri”, “Canarul”, “Mugur de fluier”, “Andrii Popa”, “Nunta” şi  “Mica ţiganiadă”. Chemaţi la biss, Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici ne-au mai delectat auzul, ca pentru încheiere, cu “Dacă ai ghici”, “Înţelegere” şi “Te întreb pe tine soare”.

Până la final, făcând abstracţie de personajele excentrice, concertul s-a dovedit unul foarte reuşit, alături de un Baniciu vioi, care avea grijă mereu să spună câte o poantă între piese, şugubăţ şi bonom ca de obicei a glumit până şi pe seama colegului Alifantis. După ce ne-a interpretat o scurtă scenetă comică, simpaticul corifeu a spus: “Aş putea să dau şi eu la teatru, să fiu coleg cu Alifantis. Nu ştiţi ca el e student la teatru? Cică atunci când a intrat în sală colegii lui s-au ridicat în picioare crezând că-i profesor”.

Am avut parte, aşadar, de o nouă seară faină, cu muzică şi voie bună, un concert care mie mi-a mers direct la suflet. În clubul cu pricina nu ştiu cât de curând am să mai calc la vreun concert, dar pentru Baniciu şi Vlady Cnejevici a meritat să-mi expire termenul de valabilitate o seară .