Cred că ştiţi deja cu toţii (din proprie experienţă sau măcar din auzite) că, de obicei, după o noapte petrecută în clubul Autograf, (urmată, în general, de 8 ore la birou într-o stare nu tocmai potrivită pentru muncă),  ai nevoie de vreo două zile şi două nopţi de somn pentru a-ţi încărca, de bine,  de rău, bateriile. Pentru că nopţile din Autograf sunt lungi şi atât de pline de frumuseţe, veselie şi muzică bună,  încât e imposibil să nu oboseşti de atâta bine şi să nu cazi, în zilele ce urmează, într-o stare de moleşeală şi visare totală. Ei bine, dragii mei, trebuie să vă spun că noaptea de 19 spre 20 martie a fost, din acest punct de vedere, una dintre  cele mai „grele” nopţi din istoria clubului (cel puţin de când am început eu să îl vizitez regulat). Cei care aţi fost acolo ştiţi ce vreau să spun cu asta, cei care aţi lipsit veţi afla, dacă veţi citi rândurile care urmează, cam ce aţi pierdut alegând să vă petreceţi acasă sau în altă parte seara de joi (cu toate că noi v-am anunţat din timp să nu vă faceţi alt program  ).

Sper aşadar să fiţi îngăduitori cu mine şi să iertaţi întârzierea cu care vă servesc această cronicuţă, dar abia ce am reuşit şi eu să mă dezmeticesc de-a binelea după cele întâmplate joia aceasta  în deja legendarul club clujean de pe strada Memorandumului 23, alături de invitaţii speciali ai serii pe numele lor Ştefan Tivodar, Mysha Ungureanu şi Cristina Andrieş.

La  „Joia de folk” de săptămâna aceasta s-au petrecut lucruri mai puţin obişnuite pentru publicul clujean,  a fost şi nu a fost „folk” în sensul clasic al cuvântului, s-au făcut combinaţii ingenioase de genuri de muzică,  s-a cântat şi rock, jazz, raggae şi multe alte genuri despre care nu ai fi spus că s-ar potrivi unele cu altele sau că ar avea ce căuta la o seară de folk. Cei trei artişti de pe scenă ne-au demonstrat însă că se poate face nebunia asta şi că tocmai de aşa ceva e nevoie pentru a şterge praful de pe vechile formule folosite la nesfârşit.

Dar să nu mai lungesc vorba de pomană şi să încerc să vă fac un rezumat al nopţii de pomină petrecută alături de Ştefan Tivodar şi trupa sa. De-ar fi să povestesc în detaliu toate întâmplările muzicale la care am fost părtaşi în noaptea cu pricina, aş putea scrie aici pagini întregi şi tot nu mi-ar ajunge cuvintele să vă descriu lucrurile în aşa fel încât să simţiţi şi voi, cei care aţi lipsit, măcar jumătate din ceea ce am simţit noi acolo. Voi încerca aşadar, să vă spun esenţialul, folosindu-mă de cuvânt, unicul instrument ce îl am la îndemână, în speranţa că voi reuşi să vă fac măcar curioşi, să vă stârnesc interesul în aşa fel încât data viitoare să nu mai lipsiţi (vă punem absenţi nemotivaţi dacă o faceţi din nou )

S-au cântat, bineînţeles, piese din repertoriul lui Ştefan Tivodar, artist ce nu poate fi încadrat foarte exact într-un anume gen muzical, pentru că are influenţe foarte interesante din multe părţi, dar şi un stil original, personal, cald şi poetic, un „parfum Tivodar” unic ce nu are cum să nu îţi atragă atenţia încă de la prima ascultare. Cântate în formula de trei, piese precum Draga mea blues, Acasă, Oare şi ea sau Timp fără timp au capătat o valoare şi mai mare, iar cei doi muzicieni alături de care Ştefan a hotărât să lucreze ne-au demonstrat, de-a lungul întregii seri, că alegerea sa a fost una cât se poate de inspirată.

Am avut parte şi de o piesă foarte frumoasă din repertoriul Cristinei Andrieş („Nadir” şi tot Cristina ne-a uimit cu o voce extraordinară de-a lungul întregului recital culminând, la final, cu interpretarea partiturii Feliciei Filip din piesa „De vei pleca” a celor de la Iris (moment impresionant în care am înţeles de ce i s-a dat ei titlul de onoare de Cristinissima).

Pe lângă compoziţiile proprii mai mult sau mai puţin cunoscute de publicul din Autograf (dar primite, după părerea mea, cu foarte mult interes), s-au cântat o mulţime de alte piese din repertoriul unor artişti români şi internaţionali, din diferite epoci şi zone muzicale.

Să nu vă imaginaţi însă că am luat parte la o seară clasică de coveruri la care cei de pe scenă, înzestraţi doar cu voci bune şi talent imitativ ne-ar fi cântat, ca la carte, piesele respective, încercând să se apropie cât mai mult de original şi lăsând astfel la o parte orice fel de muncă de natură creativă. Din contră, protagoniştii serii ne-au arătat că un cântec gata făcut poate să fie nu doar interpretat ci şi reinterpretat, regândit, remodelat şi renăscut într-o formă nouă care, uneori, abia de mai seamănă cu originalul, dar care reuşeşte totodată să aibă propria valoare. Iar pentru asta e nevoie, dincolo de voci bune şi de talent în mânuirea chitărilor, de mult curaj, inteligenţă artistică şi jucăoşenie muzicală. Dacă vă spun că am auzit „Vara promisă” cântată raggae, un cântec de munte (Vijelia) cântat jazz şi că Billie Jean a lui Michael Jackson nu a părut deloc ieşit din context la o seară de folk, cred că v-am spus aproape tot.

Am mai avut parte de multe multe astfel de găselniţe inteligente,  s-au cântat, tot într-o manieră proprie, piese folk tare dragi nouă, precum A venit toamna şi Piaţa romană numărul 9 (Alifantis), Dealul cu dor (Baniciu), Cea mai frumoasă zi (Andrieş), Bună dimineaţa mamă (Iulia Guşatu) şi nu în ultimul rând, Fata bătrână (Ducu Bertzi). S-au făcut jucării muzicale ingenioase cu piese din repertoriul internaţional precum  Hit the road Jack, Buy me with a coofee, Don‘ t worry, be happy, Ain’t no sunshine when she is gone, sau  Wish you were here a legendarilor Pink Floyd.

Publicul, din păcate nu atât de numeros pe cât ni l-am fi dorit noi, a fost însă foarte receptiv şi încântat de cele petrecute pe mica scenă din Autograf,  a cântat cot la cot cu artiştii, iar la final a cerut biss-uri aplaudând şi fluierând zgomotos.

Seara nu s-a încheiat, evident, odată cu recitalul propriu-zis ci a continuat în stilul în care ne-am obişnuit deja să se întâmple în beciul cu muzică faină de pe Memo. Pe scenă au mai urcat oamenii casei, alături de ei au revenit şi invitaţii speciali ai serii şi s-au cântat de toate pentru toţi până spre revărsatul zorilor.

Pe scurt, am avut parte de o altă seară „între prieteni”, o noapte autografiană veritabilă în care toată lumea, artişti şi spectatori, s-a simţit bine de tot, a cântat, s-a manifestat liber într-o atmosferă relaxantă şi caldă, în care fiecare dintre noi şi-a lăsat inhibiţiile deoparte şi a trăit, aşa cum a vrut şi a simţit, ceea ce s-a întâmplat pe scenă. Iar ceea ce s-a petrecut acolo a fost, pentru mulţi dintre noi, o revelaţie, o experienţă muzicală nouă şi bine venită, ce ne-a îmbogăţit şi ne-a arătat că „folk” se poate cânta în mai multe feluri.

Singurul nostru regret a fost acela că protagoniştii serii nu au avut parte de un Autograf tocmai plin, că au lipsit de acolo o mulţime de feţe cunoscute de noi din serile ce au pe afiş „nume mari” şi consacrate ale genului, că nu ne-am întâlnit acolo cu mulţi obişnuiţi ai casei ce se consideră mari degustători şi suţinători ai fenomenului folk. E păcat că lucrurile se întâmplă aşa, iar cei care au cel mai mult de pierdut din toată povestea asta sunt tocmai aceia care aleg să rămână acasă în astfel de seri care cu siguranţă i-ar fi îmbogăţit enorm.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

mai multe fotografii aici şi aici