6 martie 2009 – Maria Magdalena Dănăilă – Descântec de ploaie

De Eva Buia la data March 6, 2009   in Rubrica PIESA ZILEI

Pentru că vine primăvara şi cerul ne va desfăta tot mai des cu picuri, mi-am amintit că mă întrebam deseori de ce oare nu există mai multe cântece despre ploaie, unul pentru fiecare stare născută din ea. Ploile de vară care te prind in pădure, cu stropi mari sub care se apleacă frunzele şi florile din grădină şi care scutură petalele, picurii mărunţi şi deşi ca mii de ace care-ţi pătrund în piele toamna şi fac cojile de nuc să miroasă a octombrie, ploaia pe mare, peste lanurile de grâu, într-un oraş vechi socialist, pe trotuarele crăpate, pe acoperişurile bisericilor lucind în soare, printre maşinile şi oamenii gri, cu bulbuci care aleargă repede pe stradă, ploile mohorâte din camera mea ce se strecoară aici prin sunetul apei ce se sparge pe geamul de mansardă, picurii mulţi care fac dealurile şi munţii să dispară departe.

M-am resemnat cu gândul că poate, pe undeva, fascinaţia ei nu lasă loc de oglindire. Pe de altă parte, îmi amintesc cum într-o vară, demult, am dansat la malul mării pe cântece despre şi în ploaie mai bine de o oră. “Ploaia care va veni”, “November rain”, “Have you ever seen the rain”, “Ploaie în luna lui Marte”, “Femei pentru zile ploioase”, “Elegie”… Toate îmi sunt dragi dar nu suficiente, pentru că niciun cântec frumos despre ploaie nu va fi vreodată în plus.

Mare mi-a fost bucuria şi uimirea când am descoperit piesa pe care v-o propunem spre ascultare astăzi şi care îmi pare că încorporează mult mai mult despre esenţa ploii decât celelalte, luate separat. Aici ploaia nu mai e decor ci actor principal într-o lume pe care oraşul are obiceiul să ne-o ia pe furiş. Ea s-a născut din împletirea versurilor Anei Blandiana cu muzica Mariei Magdalena Dănăilă. Bănuiesc că de cea dintâi aţi auzit cu toţii, iar dacă cea de-a doua nu vă este cunoscută încă, e doar pentru că uneori viaţa pare să nu ţină cont de talentul şi dăruirea unora din cei ce ne înconjoară. Şi ca să nu ştirbesc prin vorbe cât e de minunată Maria, vă las cu ea şi vă îndemn cu drag să o mai căutaţi, pentru că vă va îmbogăţi garantat de fiecare dată cu sensibilitatea şi frumuseţea ei.

(videoclip preluat de la an22ro)

 

Comentariul tau :