“Bună dimineaţa, stimaţi intelectuali de pretutindeni!”, asta ca să citez un distins domn care astăzi  îşi serbează ziua de naştere, eveniment pe care l-am amintit deja, cu surle şi trâmbiţe, în articolul anterior. 

Ne-am gândit aşadar că, dacă tot este astăzi ziua de naştere a lui Cosmin Covei, să vă servim, la cafeluţa de dimineaţă, cu o piesă a formaţiei vocal-instrumentale formată din două voci şi o chitară, adică trupa Ţapinarii.

Tot ceea ce se petrece cu noi în lumea şi în viaţa asta are un început şi un sfârşit, nimic nu durează o veşnicie. Vorbesc în clişee, ştiu şi îmi pare rău dacă asta mă face să dau prost în ochii voştri. Dar acesta este adevărul şi este un lucru pe care fiecare dintre noi îl cunoaşte pe propria piele. Şi este, de fapt, firesc să fie aşa şi nu altfel. Orice poveste, orice scenariu are şi un final necesar în economia sa. Nu e bine, nu e nici rău, e doar normal să fie aşa. Pentru că „asta ne este, viaţa şi moartea/ Un etern sfârşit şi început”.

Aşadar, ca să nu încep să înşir eu aici clişee peste clişee îi voi lăsa mai bine pe băieţii de la Ţapinarii să vă explice, în stilul lor original, cum stau lucrurile.