Dragii noştri, am ales pentru azi un personaj care este deja foarte cunoscut de cei care obişnuiesc să-şi petreacă seara (şi noaptea) de joi în clubul Autograf. E unul dintre acei folkişti care nu pun prea mult preţ pe vorbe, dar care lasă chitara să zămislească ce ar avea de spus, care „vorbeşte” prin chitara sa, făcând-o să vibreze la fiecare atingere, când dulce şi suav, când înverşunat şi cu înflăcărare. Lirica lui, de un colorit aparte si nonconformismul muzicii, îţi induc o stare de bună dispoziţie încă de la primele acorduri. Florin Toloargă, căci despre el este vorba, este foarte cunoscut publicului, clujean şi nu numai, iubitor de folk. Personal, eu l-am văzut şi ascultat prima dată în urmă cu aproape doi ani, în clubul „Autograf”. Acum ceva timp, am avut plăcerea de a-l revedea şi într-un cadru mai „larg”, dacă pot spune aşa, cu ocazia Festivalului de muzică folk „FolkART” de la Sighişoara. Abia atunci i-am ascultat mai bine cântecele, care m-au făcut să realizez că muzica folk sună la fel de bine şi puţin cântată, cum spuneam ceva mai sus, într-un stil mai nonconformist.

În anul care a trecut l-aţi putut vedea şi auzi pe la diverse cântări şi festivaluri din ţară (Festivalul de muzică folk „FolkART” de la Sighisoara, Festivalul naţional de muzică folk şi balade „Poarta Sărutului” de la Tg. Jiu, „Folk de tabără” de la Reşiţa, Tabăra de folk de la Calafat).

Fiind zi de marţi, chiar dacă sunt trei ceasuri rele, chiar dacă poate vă va trece calea o pisică neagră (posibil venită din ţara lui Negru de Fum), o muzică bună, în compania Folkblog, e o modalitate cum nu se poate mai potrivită de a începe această zi.

Şi cum despre un folkist în locul vorbelor este mai bine să vorbească muzica, vă las să fiţi învăluiţi de mireasma cafelei aburinde şi de acordurile plăcute ale unui cântec foarte drag mie, „Ţara lui Negru de Fum”: