Oboseala mare de după noaptea de vis, petrecută în clubul „Autograf”, între 12 şi 13 februarie, urmată de o zi de muncă în care randamentul nostru a fost strict condiţionat de tone de cafele, energizante, tablete de glucoză şi pastile pentru dureri de cap, nu a împiedicat întreaga gaşcă folkbloghistă (cam încercănată şi leşinată, dar zâmbăreaţă şi jucăuşă, ca de obicei), să se reunească vineri seara, la Irish & Music Pub, din Cluj-Napoca, urbea natală a celor mai mulţi dintre noi.

Nu de alta, dar ce poţi să faci într-o seară de vineri -13, destul de friguroasă şi deprimantă, după o săptămână grea şi plină de surprize de toate felurile, când „jumatatea” ta e fie inexistentă, fie la kilometri distanţă, fie pur şi simplu nu mai e ca la început şi asta fix cu o zi înainte de sărbătoarea aia cu inimioare de pluş, căsătorii simbolice şi alţi valentini de plastic, sărbătoare împrumutată de la americani (pe care americani şi pe care sărbătoare nu îi înghiţi de nicio culoare, de altfel) ca multe alte obiceiuri, trenduri, idei, ideologii, crize existenţiale şi economice, ce par să se facă simţite parcă din ce în ce mai tare pe bătrânele noastre plaiuri mioritice? Ei bine, într-o asemenea seară poţi să faci chiar multe lucruri interesante.

Dacă, de pildă, eşti superstiţios din fire, cel mai bine e să te închizi cuminte în casă (cu toate că într-ale noastre case de secol 21, dotate şi echipate modern, nu cred ca eşti tocmai în siguranţă absolută) şi să aştepţi cu înfrigurare să se facă sâmbătă -14, o zi şi o cifră oarecare, fără colţi fioroşi şi rânjet perfid precum blestematul de vineri-13, zi care ar putea să fie dintre cele bune (asta bineînţeles dacă nu cumva soarta cea rea te va face să-ţi îmbraci cămaşa pe dos, să te întâlneşti cu vreo pisică neagră, să treci din nebăgare de seama printr-un gang sau pe sub vreo scară de zugrav, să spargi vreo oglindă, să scapi sarea pe jos, să îţi aşezi pălăria pe masă, să te întorci din drum ori cine ştie ce altă nenorocire de felul acesta ce se iveşte atunci când îţi este lumea mai dragă).

Dacă eşti sensibilos peste măsură, predispus la stări despresive şi lacrimogene, dacă lucrul acesta face ca în ciuda principiilor tale de om cu scaun la cap să îţi doreşti în secret să auzi şi tu, măcar o dată în viaţă, căldurosul şi traiţionalul Happy Valentine’s Day!, să primeşti şi tu în dar un valentin de prost gust, dar oferit dintr-o inimă la fel de sensibiloasă ca şi a ta, acea inimă sortită ţie şi numai ţie, atunci îţi poţi petrece ajunul de Valentine’s Day vizionând, de pildă, un film de dragoste siropos şi cu final dramatic, în compania pisicilor şi a pachetului de şerveţele.

Dacă eşti pur şi simplu rupt de oboseală, lipsit de vlagă, de energie şi poftă de viaţă, atunci nu îţi rămâne de făcut altceva mai bun decât să te arunci sub plapumă şi să te pui pe sforăit, în speranţa că măcar în vis vei avea parte de o viaţă mai frumoasă, fără şefi şi fără dosare, fără dead-line-uri, fără minciuni, fără stres, fără nervi, fără frustrări, fără vise neîmplinite, fără nevastă cicălitoare, o viaţă aşa cum ar fi trebuit să fie ea înainte să te trezeşti tu legat de mâini şi de picioare definitiv şi iremediabil.

Dacă eşti feministă convisă, conservator cu prea mult bun simţ ori vreun suflet adânc pătruns de înţelepciunea lui political-correctness, atunci cu siguranţă nu vei petrece o asemenea seară în felul în are am făcut-o noi. Nici nu îţi recomandăm una ca asta. Nu de alta, dar nu vrem să avem vreo legătură cu zdruncinarea lumii tale interioare, cu pumnii violenţi ce i-ar primi principiile şi ideile tale înalte şi înălţătoare şi nici cu indignarea şi stupoarea ce s-ar cuibări în sufletul tău atât de drept şi de neîntinat de felul său.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, să nu vă mai ţin în suspans şi să vă povestesc ce a făcut echipa Folkblog în ajun de mare sărbătoare mare, după ce cu o noapte înainte a dormit în jur de două ore şi a mai şi muncit apoi cu drag şi spor, cele opt ore de rigoare. Gaşca minune nu a mers ea întâmplător la Irish & Music Pub, cu toate că locul acesta are în sufletele celor mai mulţi dintre noi un loc aparte, amintindu-ne fiecăruia de anii nebuni ai adolescenţei din vremea în care în pub îşi piedeau nopţile toţi oamneii faini şi mai altfel decât cei din jur.

De data asceasta însă am mers acolo cu treburi folkbloghistice, pentru că în Irish&Music Pub, băieţii de la Ţapinarii au poposit în timpul turneului lor, intitulat, cât se poate de sugestiv, Anti-Valentine’s Day. Cum nouă chiar ne place formaţia vocal-instrumentală de două două voci şi o chitara (cum singuri se prezintă băieţii de la Ţapinarii), cum nu obişnuim nici să primim, dar nici să dăruim inimioare de pluş pe 14 februarie, ne-am spus că nu se poate să lipsim tocmai noi de la aceată cântare, cu toate că patul moale şi căldura caselor noastre ne-au ispitit pe fiecare dintre noi. Un motiv în plus era şi faptul că de data aceasta Ţapinarii nu veneau singuri, ci împreună cu un invitat special, Marius Matache (zis Mache), membru al Gashkademiei de folk şi unul dintre oamenii frumoşi datorită cărora există ForeverFolk-ul, un loc virtual minunat, în care muzica folk se află la ea acasă.

Trebuie să recunosc că iniţial nu eram foarte sigură că voi reuşi să mă simt bine şi la această cântare. Şi asta nu doar din cauza oboseli. Încă vrăjită de farmecul nopţii precedente, mă aflam într-o stare predispusă mai mult spre muzici – să le spun aşa – mai fine, spre versuri poetice într-un sens clasic şi cald. Îmi venea parcă greu să las deoparte acea parte sensibilă din mine, împăcată cu lumea pentru că a descoperit, dincolo de toată mizeria din jur, lucruri de o frumuseţe rară, ce cântăresc în balanţă mult mai mult decât tot ceea ce e urât pe lume. Îmi venea aşadar greu să o las deoparte pe aceasta şi să o trezesc din somn pe cealaltă, aceea care ştie că lumea nu e tocmai roz, dar căreia îi place să râdă de ea cu un râs puţin amar, acea parte care gustă revolta preschimbată în satiră şi căreia îi place cu asupra de măsură să privească adevărul în faţă şi să îl ia apoi la palme râzând pe sub mustaţă.

Ei bine, nu a fost chiar atât de greu precum credeam să trec de la o stare la alta, iar trecerea mi-a făcut-o mai uşoară chiar recitatulul invitatului special, Mache. Spun asta pentru că, în repertoriul său stau laolată atât piese calde, apropiate de folkul clasic, cu versuri poetice, piese care se potrivesc acelei părţi de suflet cu care venisem de acasă, cât şi melodii haioase, genul de cântece pe care fiecare dintre noi le cântăm atunci când ne adunăm între prieteni la o cântare. Iar Mache, în recitalul său din Irish&Music Pub, a alternat genul acesta de cântece, reuşind într-un fel să facă prin muzica sa ca cele două părţi de suflet din mine să se împace una cu alta. Mache ne-a cântat piese proprii precum „Ultima ninsoare”, „Zmeul”, „La piaţă”, „Marea”, „Colind pentru prieteni”, „Poem cu cai” dar şi piese din repertoriul lui Ovidiu Mihăilescu, colegul său de la Gashkademia de folk („Lili”, „Tânăr şi liber”), piese care, din câte am observat noi, au prins bine la publicul clujean, care avea parte pentru prima dată de un concert Marius Matache.

Când în scenă şi-au făcut apariţia cei doi Ţapinari, salutându-ne cu deja tradiţionalul „Bună seara stimaţi intelectuali din Cluuuuuj!” eram deja pregătită sufleteşte să îi primesc aşa cum se cuvine. Prin urmare, în sfânt ajun de Valentine’s Day am strigat şi noi alături de băieţii de la Ţapinarii, blasfemii de neiertat precum „Du-te naaaaibii de-aici”, „Atunci când mă trezesc dimineaţă / Să n-o dau afaaarăăă / În şuuuutuuuri …” , „Nu dau dooooi baaaani / Pe două ţâţe bronzaateee – te – te”, în plin secol 21, dominat de înalte idei anti-discriminatorii ne-am permis să râdem de o fată grasă (mă scuzaţi, am vrut să spun supraponderală) ce se îndrăgostete de un negru (pardon, am vrut să zic un bărbat de culoare) sau să facem mişto de „un ungur mic şi supărat” care „a interzis Ardealul”, ne-am mai permis apoi să şi afirmăm în gura mare că uneori până şi zeii mor, tac, cântă, iubesc, cad şi se sting şi culmea că ne-am mai şi simţit bine făcând astfel de fapte cât se poate de nelalocul lor.

Cu „Sfârşit şi început de lume” am mai revenit însă cuminţi pe calea poeziei şi a vorbelor frumoase, iar la final de tot ne-am spălat păcatele cântând în cor „Cum ar fi fost viaţa mea / Fără voi cei ca mine, fără dragostea mea / Lumea de afară ne obligă să fim domni / S-a nimerit să fim poeţi monotoni!”.

Recitalul a fost, aşa cum era de aşteptat, presărat cu poante ţapinăreşti, unele mai vechi, altele mai noi, multe dintre ele improvizate pe loc, Tănase a fost un chitarist suvav ca de obicei, Covei băiatul serios cu voce la fel de serioasă prin gravitatea ei, publicul a cântat fiecare vers alături de ei, a reacţionat râzând cu poftă la fiecare poantă mai nouă sau mai veche şi i-a chemat în aplauze şi urale la biss. Ţapinarii au venit şi la biss, au mai cântat puţin, l-au chemat şi pe Mache să ne mai cânte, apoi l-au adus pe scenă pe Ionuţ Mangu, bunul nostru prieten din Autograf, proaspăt revenit de la Bucureşti unde participase la emisiunea Gaz pe Folk. Ne-a cântat şi Ionuţ, a înveselit şi el publicul care l-a aplaudat cu bucurie. Mache a făcut furori în public cântând „În pădurea cu alune”, pe noi ne-a bucurat cântând împreună cu Tănase „Wish you were here”, în concluzie am avut parte de încă o seară pe cinste.

Nu am prelungit cheful până dimineaţă cum ne stă în obicei, pentru că eram mult prea obosiţi pentru o asemenea trebuşoară, aşa că am ajuns acasă destul de devreme de data aceasta. Porţia de Ţapinari ne-a prins însă extrem de bine tuturor şi le mulţumim pe această cale stimabililor domni Adrian Tănase şi Cosmin Covei pentru simpatica seară de Anti Valentine’s Day pe care ne-au oferit-o. Nu-l uităm nici pe stimabilul Mache, pe care îl mai aşteptăm cât de curând pe la Cluj, împreună cu a sa Gashkademie de folk, convinşi fiind de faptul că publicul din oraşul nostru îi va primi aşa cum se cuvine.

În concluzie, dragii mei, mai vreau să vă spun că nu ştiu cum ar fi fost viaţa distinşilor intelectuali numiţi Covei şi Tănase dacă le-ar fi plăcut lor matematica ori politica ori manelele ori roşul de sub unghii ori averile câştigate prin orice fel de mijloace, dar ştiu că viaţa noastră ar fi fost mai săracă cu doi poeţi monotoni ce ne ajută să privim lumea în faţă şi să râdem de tot ceea ce e urât în ea. Şi mai ştiu că acea parte a muzicii româneşti denumită generic folk ar fi fost lipsită de pata de culoare binevenită pe care i-o oferă formaţia vocal-instrumentală de două voci şi o chitară, cunoscută sub numele de Ţapinarii.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

… mai multe fotografii aici