It Takes A Lot To Laugh, It Takes A Train To Cry

De Folkblog la data February 9, 2009   in Rubrica EDITORIAL

Plin de surprize, Clujul a fost mereu un oraş pe care l-am iubit. M-am îndrăgostit de centrul elegant şi aristocratic, am îmbrăţişat pasional Observatorul şi tentaţiile sale de toate culorile, am fugărit vise prin parcuri şi le-am semănat deasupra oraşului de pe Cetăţuie, zâmbind a împlinire. Revin de fiecare dată cu inima deschisă, învăţând că oraşul e schimbat, dar mereu acelaşi, aceeaşi veche dragoste căreia pot să mă dau fără frică.

M-am învrednicit să ajung pentru prima oară pe Memorandumului nr. 23 abia de curând, la o întâmplare muzicală semnată Mircea Vintila. “Already a legend” în peisajul locaţiilor de folk din ţară, Autograful era neîncăpător şi prietenos, aşa cum îmi închipuiam că îl voi afla. Am avut parte de o seară plină şi frumoasă, fără graniţe muzicale. Nu despre notele muzicale vreau însă a povesti, ci despre o gaşcă minunată pe care am aflat-o cu astă ocazie.

Rândul unu -- nişte domniţe-dinamită şi un domn înflăcărat s-au erijat fără pic de complexe în postura de vocalişti ai concertului susţinut de Ciocu’, iar după ei, întreaga sală a bătut din palme şi a cântat la unison. Am privit încurcat, amuzat şi încântat cum Mircea Vintila dădea tonul piesei, urmând apoi ca sala plină de oameni să preia treaba dificilă a cântatului. A fost, cred, una dintre puţinele ocazii când faptul că s-a cântat cu negativ nu mi-a părut nelalocul lui la un concert de folk.

De la şedinta de karaoke organizată ad-hoc pe piesele lui Mircea Vintilă lipsea doar focul de tabără. S-a terminat prea iute pentru gustul meu, dar am primit în schimb zâmbetele unor oameni faini: Alina Ioana, Andrada, Simona, Eva, Paula, cantafabule, miragecj, Lucia, Roxana si Ninjolina. De departe, par nişte nebuni indecenţi şi superficiali. Privită de aproape, prin lupa foarte slab distorsionată a unei Silva brune ciocnită pe acorduri de Leonard Cohen si Johnny Cash, gaşca ciudată devine ceea ce este în realitate: o sumă de oameni frumoşi şi inteligenţi, cu drag de muzică şi talent în peniţă. S-a spus că gaşca minune ar fi “pitzi pitzi pe toace, solarite şi fardate, da ştiau toate versurile cap-coadă şi urlau de acopereau boxele…”. În cazul în care asta înseamnă să fii pitzi, voi deveni şi eu aşa ceva.

Dacă citeşti asta, înseamnă că ştii ce înseamnă FolkBlog: e un loc fain de adunat la un ceai/vin/ce mai beţi-vreţi voi cu prieteni dragi, e un loc cu muzică bună şi spirit “witty”, e şi nu e un blog. FolkBlog e casa unei pasiuni ce s-ar vrea transformată în mod de viaţă (oh, voi, timpuri crude de criză capitalistă… ). It takes a lot to laugh după o zi luuuungă de muncă la un concert fain, ştiind că ai să ajungi acasă abia spre dimineaţă şi mâine o iei de la capăt cu scârbiciul. It takes a train to cry, pentru că deja mi-e dor de Cluj şi nişte oameni faini.

Articol scris de Stefan Tivodar.


Nu sunt comentarii
Trimite un comentariu »

  1. Am dat pur intamplator peste aceasta scriere: super! happy Foarte frumos spus… Si foarte real. Ai descris Clujul exact asa cum e in cele mai frumoase amintiri ale mele.

  2. Cu scuzele de rigoare daca am lezat orgoliul cuiva, prima impresie pe care au lasat-o fetele a fost cea de pitzi… Faptul ca stiau versurile, faptul ca au cantat poate mai tare decat Vintila, faptul ca s-au distrat ca niste oameni care iubesc folkul cu adevarat, le-a scos de sub umbrela denumirii de pitzi.

    Numai bine, si la cat mai multe cantari!

  3. O atmosfera, un loc si niste oameni de exceptie. Bine ca v-ati intalnit!
    Apropo de Mircea Vintila, remarc un lucru bun, consumismul e pe duca si capitalismul cel salbatic il va urma in aceeasi gaura a Istoriei unde e si socialismul cel multilateral dezvoltat in crize. Poate va veni clipa cand vom canta Pamantul Deocamdata si ne vom gandi la cat de negu a fost trecutul…
    hippiepittis, un om pe niste scari

  4. @marius : Eh, las ca n-ai lezat chiar asa de tare niciun orgoliu! Intre timp noi am schimbat porecla in renume si o tinem numai intr-o “tuuuu pitziii tuu!”, “saluuut bunoooacooo!”, “ce faaaciii faaataaa” (asta nu doar intre fete, asa vorbim si cu baietii din gasca laughing ) . Asa ca numai bine mai avem un motiv de gluma in gasca.
    Pe de alta parte sa stii ca nu e prima oara cand se intampla sa facem o prima impresie de felul asta. So, stai linistit ca e ok happy

  5. Tuuuuuu, pitzi, ce facetzi, tuuuuu? laughing

  6. Hehe. Si eu le-am vazut pe fete prima data la un concert a lui Vintilush blushing. Ca niciodata stateau mai in spate, in Zorki, dar asta numai pentru ca in fata nu mai erau locuri. Mai era un pic si faceam concurs cine stie versurile mai bine big grin. Ce impresie mi-au facut atunci? Hmmm, cred ca am zis confusedunt mai duse ca mine”. Dar am vazut dupa ce ne-am cunoscut mai bine(desi nu ne cunoastem chiar f. bine) ca suntem duse pe aceeasi vale, valea vesnicului folk happy

Comentariul tau :