Zoia Alecu

Nu credeam că îmi va fi atât de greu să scriu despre o artistă cu o carieră de peste 30 de ani în spate, cu o voce absolut remarcabilă, o artistă care a trecut atât prin Cenaclul Flacăra cât şi printr-o trupă rock de succes, care a compus versuri pentru mulţi interpreţi din fauna muzicală românească şi – de ce să ne ferim de cuvinte mari când nu e cazul – despre un artist complet. Dar uite că presa mioritică se încăpăţânează s-o ignore sau, în cel mai bun caz, să refolosească la nesfârşit aceleaşi “trei fraze”.

Din aceste “trei fraze”, situl ei personal şi dintr-o excelentă cronică muzicală scrisă de Horia Stoicanu, am să încerc să prezint în câteva rânduri cariera unei folkiste dragi nouă tuturor, sper. Zoia Alecu, căci despre ea este vorba, s-a născut pe 10 ianuarie 1956 la Bucureşti. La 15 ani, după vreo 7 şedinţe de donat sânge, reuşeşte să-şi cumpere prima chitară cu ajutorul căreia îşi compune muzica pentru versurile pe care le scria încă de la vârsta de 9 ani. După cum mărturiseşte pe situl ei, se apucă de cântat folk la modul serios prin ‘73, colaborează cu cenaclul Viaţa Studenţească şi Amfiteatrul Artelor condus de Mihai Tatulici, cântă în deschiderea unor trupe ca Progresiv TM, Phoenix sau Compact. La 17 ani, cu ajutorul lui Doru Stănculescu, a debutat la Cenaclul Flacăra dar nu ca membru cu drepturi depline ci doar în calitate de colaborator deoarece a avut impertinenţa să-şi cânte propriile versuri şi nu pe cele pe care doreau unii să le audă. După 12 ani de folk renunţă la acest gen în favoarea rockului, iar în urma unui telefon primit de la prietena sa Crina Mardare se alătură grupului Sfinx, cu care cântă mai bine de 10 ani cu precădere în ţările nordice. În 1996, alături de Mishu Cernea şi Crina Mardare, se hotărăsc să revină în ţară cu un nou proiect numit Sfinx Experience. Împreună scot două materiale discografice, Balkano şi Sfinxstambul, o muzică ce se poate caracteriza a fi una de tip balcanic intelectual. În 2005 pun capăt proiectul Sfinx Experience şi, din nefericire pentru rock dar din fericire pentru folk, Zoia revine la prima sa dragoste în materie de muzică. Însuşi Florian Pittiş a spus pe scena festivalul Folk You că dacă până şi Zoia a revenit în folk înseamnă că genul va învia, şi se pare că a avut dreptate (ca de obicei). Pe 16 februarie 2007, cu ajutorul casei de discuri Ovo Music a lui Ovidiu Komornic, Zoia îşi lansează primul material de autor, Vino aici, un excelent album de debut care conţine 10 piese, 5 vechi şi 5 noi, aşa ca să împace pe toată lumea. Succesul albumului e încununat de două premii la Premiile muzicale „Radio România Actualităţi”, şi anume “Cel mai bun artist folk” şi “Cel mai bun cântec folk” – Vino aici, devansând nume mult mai bine cotate ca Ştefan Hruşcă, Tudor Gheorghe sau Victor Socaciu. În 2008 Zoia îşi continuă activitatea concertistică participând la festivaluri ca Folk You, Corona Folk Festival, Ziua de Mâine, Bistriţa Folk, etc., iar pentru 2009 pregăteşte un nou album, Cărări de Maci.

Zoia Alecu are toate ingredientele necesare pentru a fi pusă acolo sus printre numele mari ale folkului românesc: carismă, voce, spirit, muzică şi poezie (proprii). Noi prin acest articol dorim în primul rând să-i urăm “La mulţi ani! Sănătate, fericire şi să rămână acelaşi om şi artist excelent care ne cântă şi ne încântă!”, şi nu în ultimul rând, ne propunem să deschidem apetitul de cunoaştere al celor ce nu o cunosc încă (faceţi bine şi ascultaţi primul album pentru că al doilea se pregăteşte să vină).